În localitatea Cernat din Secuime, în satul montan, unde odinioară au funcţionat 34 de mori de apă, în zilele noastre mai fac zgomot câteva mori.

Din partea superioară Nagypatak (Pârâul Mare) până la hotarul cu Márkosfalva (Satul Márkosfalva) pârâul Csernáton are o lungime de 6 km, iar nivelul scade de la 678 m la 534, deci diferenţa de nivel este de 20,7 m/km. Această calitate a fost folosită şi în trecut la punerea în mişcare a roţilor morilor de apă, şi aproape toate documentele istorice scrise subliniază morile satului. Aşezarea geografică a depresiunii şi construcţia socială a asigurat trai pentru numeroase mori. Însăşi morarii vă acest lucru astfel: „Toată lumea a avut ce să macine, pentru că au fost gospodari mari, au existat cereale şi nu toată lumea a avut mori precum acum (morile cu ciocan azi s-au generalizat), iar în aceea vreme toţi au îngrăşat gâşte, porci, nu-i aşa, şi animalele au avut nevoie de grâne, pentru că majoritatea oamenilor s-a ocupat de creşterea animalelor” – Ozsváth Gábor Dániel.

În rândul oamenilor din Cernat aşa trăieşte originea morii:

„Mai întâi moara a aparţinut dracului. El a inventat-o. Mai devreme oamenii au zdrobit grâul în mojar de lemn. Apoi au inventat ca boabele să fie zdrobite pe o piatră plată de către o piatră rotundă. Dracul mai apoi a inventat moara cu toate elementele ei, dar nu i-a găsit elementul de învârtire…într-o noapte un am, în plictiseala lui, a cioplit elementul de învârtire, şi aşa putea fi lăsată aşa, iar pentru această invenţie dracul i-a lăsat moara drept moştenire.”

Moara a fost însăşi minunea pentru omul secolelor de demult, din cauză că prin elementele draconice a reuşit vraja ca din boabele de grâu să obţină făină dătătoare de viaţă, astfel moara a devenit un determinant de existenţă. Oamenii mergeau în moară să lucreze, să macine grâul obţinut cu sudoare, dar care le-a asigurat traiul de bază, din care se obţine mâncare de bază a poporului: pâinea.
Moara care ne avertizează pe toţi: cu măcinatul ne avertizează despre trecerea timpului, cu mişcarea despre circuitul vieţii. Noi credem că această moară renovată va ţine în mişcare tradiţiile, valorile comunităţii, va atrage în jurul ei pe cei care trăiesc în zonă şi totodată amintirile, cântecele populare, dansurile, poveştile. Se va umple din nou gâtul morii, localnicii şi oaspeţii sosiţi din depărtări vor începe poveşti noi.
Frumoasa bătrână, moara are un rol mare, aşadar landele aparţin membrilor comunităţii, celor care au sprijinit păstrarea de valori şi tradiţii, celor care s-au străduit cu talentul de meşteşugar al secuiului ca să repornească moare, care s-au gândit nopţi la rândul de ce rupe moare dinţii în timp ce se roteşte. Moara nu macină grâul de la sine, nici durerea. Moara macină doar atunci dacă trăiesc morari, meşteşugari care îi cunosc secretul şi sunt leneşi să transmită această cunoştinţă.
Învârtitul roţii morii simbolizează timpul, veşnica mişcare, iar sistemul dinţilor roţii reprezintă apartenenţa şi munca comună. Totodată moara de apă se bazează pe energia pe care o câştigă din râurile noastre.
Renovarea morii este o iniţiativă prin care toţi participanţii „au măcinat în aceeaşi moară”, adică Consiliul judeţean, autorităţile locale, meşteşugarii din Kurtapatak, Cernat, Covasna, iar activitatea acestor personaje se aseamănă cu cea a dinţilor roţilor.
Moara macină doar atunci dacă trăiesc morari care îi cunosc secretul şi sunt leneşi să transmită această cunoştinţă. Morarii care în timp ce nu uită de trecutul meşteşugului lor, privesc şi înainte: dau răspunsuri la întrebările noi, se confruntă cu noile provocări. Morari care îşi cunosc meseria, dar se cunosc şi între ei: nu se obosesc să se întâlnească, să discute şi macină necontenit.
Pentru că omul maghiar dacă a măcinat bobul s-a măcinat pe sine; s-a automăcinat; şi-a măcinat viaţa, s-a bucurat întristându-se pentru că şi-a dat seama că aceste sentimente de bază sunt complementare în realizarea unui total la fel ca şi moara. Morarii şi-au apărat sufletul de la demenţă cu cântec, tristeţea s-a transformat printre pietrele de morărit ale sufletului lor în faima bucuriei.

„Dincolo de apă este o moară
Unde se macină tristeţea.
Şi eu am o amărăciune
O duc acolo şi o macin.”

Să dea Dumnezeu ca cei care vor intra în Malomkert să îşi aducă grâul, tristeţea şi să le macine în moara, să îşi protejeze sufletul de la demenţă cu cântec, tristeţea lor să se transforme printre pietrele de morărit ale sufletului lor în faima bucuriei. Să înălţăm mori peste ape ca să avem unde să măcinăm, despre ce să cântăm, pentru că cântecul este rugăciune, rugăciunea este măcinatul de sine, sursa curată a bucuriei…”